Copiii si agresivitatea

Copiii si agresivitatea

Sunt parintii singurii raspunzatori pentru comportamentul agresiv al copilului?

Mama lui Danut este intampinata de doamna educatoare care se plange ca iarasi a lovit un coleg de grupa. Mamica este ingrijorata de comportamentul copilului sau de doar 3 ani si incearca sa se disculpe. Ii explica educatoarei ca la ei in familie nu este nimeni violent si nu l-au agresat niciodata pe Danut, nici macar verbal. Ce-l face sa reactioneze asa si cum il poate ajuta sa nu devina batausul de care se vor feri toti copii sunt intrebari care ii macina pe parintii lui. Principala lor tendinta este de a se culpabiliza (la asta contribuind si atitudinea acuzatoare a educatoarei) si de a se teme ca nu sunt niste parinti suficient de buni pentru baietelul lor.
Temerile parintilor lui Catalin, baietelul care a fost lovit de colegul sau, sunt de alta natura. Mamica ii priveste ingrijorata vanataia si ii reaminteste ce l-a invatat, sa nu stea sa fie lovit, sa se apare si sa loveasca si el atunci cand i se intampla. Din exterior, putem sa interpretam atitudinea lor ca provocatoare si sustinatoare a comportamentelor agresive. In realitate ea vine tot din temeri, din grija ca ei nu il vor putea proteja de relele din societatea in care traieste si ca i s-ar putea intampla ceva. Cu toate acestea, a incuraja copilul sa fie agresiv, chiar si pentru a se apara, produce confuzie si permisiunea de a-si gasi justificari pentru astfel de comportamente. Sunt doar eu vinovat pentru actele de agresivitate ale copilului meu? Este bine sau nu sa il incurajez sa raspunda agresivitatii cu agresivitate, pentru a se apara singur? Este asta calea cea mai buna de rezolvare a conflictelor si chiar de supravietuire? Cum ar trebui sa il pedepsesc atunci cand a fost agresiv? Este bataia rupta din rai cand vine vorba de educatie? Prin ce modalitati as putea sa ii transmit anumite valori ce tin de interactiunea sociala? Iata genul de intrebari pe care si le pun parintii cand se confrunta cu experiente de acest gen. Voi incerca sa raspund macar la o parte din ele.

Suntem singurii vinovati? Desi tendinta celor din jur atunci cand vad un copil care loveste este sa se gandeasca la educatia deficitara pe care i-au oferit-o parintii sau la „teroarea”cu care creste in familie, in realitate, cauzele unui comportament agresiv pot fi foarte diverse. Este adevarat ca sansele ca un copil sa fie violent atunci cand are un model asemanator in figurile parentale sunt mai mari. Sunt insa multe cazuri in care copii crescuti in familii non-violente, ai caror membrii se trateaza reciproc cu respect se poarta agresiv in anumite momente. Iata cateva explicatii:
•Varsta: copiii de varste foarte mici, care nu au invatat sa puna in cuvinte sentimentele sau sa ceara ajutor, aflati in perioada egocentrismului infantil, au tendinta sa reactioneze agresiv cand intra in competitie cu cei de varsta lor. In plus, ei nu sunt inca capabili sa se puna in pielea altei persoane pentru a intelege raul pe care il provoaca. Reactia este mai mult instinctiva.
•Frustrarea: una dintre cele mai semnificative cauze ale agresivitatii, atat la copii cat si la adulti. Frustrarea (neputinta de a obtine ceea ce ai nevoie sau iti doresti), durerea, caldura excesiva sunt doar cativa factori care duc la comportamente violente, mai ales in cazul copiilor care nu si-au dezvoltat inca mecanisme de a-si controla impulsurile. Asadar, daca treci prin perioade in care micutul tau are accese de furie si agresivitate cauta sa investighezi daca nu se intampla ceva in mediul din jurul sau ori in corpul sau.
•Televizorul si calculatorul: conform statisticilor, peste 60% dintre programele din mass media contin scene cu violenta, mare parte dintre ele fiind initiate de personaje prezentate ca eroi, personaje cu care copiii si adolescentii se identifica. In acelasi timp jocurile pe calculator stimuleaza competitia si comportamentele agresive. Copilul traieste pentru cateva momente intr-o lume virtuala in care violenta ii ofera garantia supravietuirii si succesului. Expunerea indelungata la scenele cu violenta face ca acest gen de raspuns comportamental sa devina o alternativa familiara de rezolvare a conflictelor.

Este potrivit sa incurajam copilul sa se apere prin agresivitate? Traim intr-o societate in care competitia si violenta sunt intalnite aproape la fiecare pas. Pe de alta parte, noi suntem societatea. Teama fiecarui parinte ca va creste un copil vulnerabil in fata pericolelor si transmiterea unor tipare de comportament, in special baietilor, care contin agresivitate, in orice forma, duc la crearea unui cerc vicios: violenta atrage violenta. Iata cateva motive pentru care nu sustin stimularea copilului de a se proteja prin agresivitate:
•Copilul nu trebuie sa se apere singur. Protectia este responsabilitatea adultilor din jurul sau. A-l invata sa ceara ajutorul atunci cand are nevoie si nu a incerca sa se apere singur atunci cand nu e capabil inseamna a-l securiza. Atunci cand copilul este responsabilizat cu o sarcina de care simte ca nu este capabil, va deveni si mai tensionat, anxios, furios si ii va scadea increderea in el si in cei cu care relationeaza. Si da, cel mai potrivit ar fi sa creasca intelegand ca are voie sa ceara ajutor unor persoane avizate chiar si adult fiind, fara a se expune la pericole inutile si fara a-i fi afectata imaginea de sine.
•Copilul nu e capabil sa selecteze situatiile in care agresivitatea ar fi necesara de cele in care nu se impun astfel de masuri. Pentru voinicul tau simplul fapt de a-si fi pierdut locul in rand poate fi perceput ca o neplacere si chiar un pericol. Asa cum ziceam si mai sus, atata timp cat i se ofera permisiunea sa foloseasca agresivitatea in anumite situatii, comportamentul de acest gen ii va deveni familiar si tendinta de a apela la el va creste chiar si atunci cand nu are nevoie sa se apere.
•Avem tendinta sa percepem raul care ne-a fost facut mai mare decat este in realitate. Daca un coleg iti loveste copilul el va simti agresivitatea venita asupra sa mai intens decat este ea cu adevarat si va reactiona ca atare. Astfel creem un nou cerc vicios.
•Exprimarea furiei nu o reduce ci o accentueaza. Cu cat copilul va reactiona mai agresiv la comportamentele celor din jurul sau cu atat furia resimtita chiar la nivel corporal va creste si, cu atat mai mult va cauta justicari ale reactiei sale pentru a nu intra in disonanta cognitiva.

Cum putem corecta comportamentele agresive? Bineinteles ca nu tot prin agresivitate! A lovi un copil pentru a-i pedepsi propriul comportament agresiv este un paradox si produce confuzie in mintea sa. In plus, sa nu uitam ca noi, adultii, suntem modelele lor de comportament! Inca un motiv pentru care nu e indicat sa reactionezi cu violenta in astfel de cazuri este faptul ca durerea si frustrarea sunt, dupa cum spuneam, factori extrem de semnificativi in stimularea agresivitatii. Pentru a-l ajuta pe micut sa invete sa coopereze si sa renunte la agresivitate este util sa ii stimulezi empatia, sa-l ajuti sa inteleaga treptat ce traieste o alta persoana, sa-l ajuti sa „intre in pantofii altcuiva”. In plus, il poti ajuta sa puna in cuvinte ceea ce incearca sa exprime prin gesturi si ii poti oferi alternative de comportament. Foarte utile sunt oferirea unor modele non-agresive si recompensarea reactiilor cooperante.